“ fericirea-i usoara.
fericirea-i o umbrela curcubeu rogvaiv. fericirea alearga dimineata pe faleza. are costum de baie turcoaz cu motive orientale. mananca inghetata cu portocale rosii si face abdomene pe nisip. sau danseaza lambada. fericirea are un zambet larg, strungareata si ochii putin inlacrimati. fericirea isi aniverseaza onomastica in fiecare zi. trimite sms-uri lungi noaptea, pe la 4 jumate, cand cerul casca.
ea nu prea are bani in buzunar si poarta blugi uzati in genunchi. fericirea are multi prieteni, care o imprumuta, la nevoie, si ii fac cadouri mici.
fericirea face semaforul verde pentru oamenii incruntati. ea merge pe varfuri si stropeste gresia cand face baie. asculta reggae si pune betisoare parfumate pe bancile din parc si pe asfalt. poarta numai gentute mici, colorate si sacose din in. doarme in cearsafuri verzi, albastre, galbene, cu buline sau baloane in forma de inima, cu lalele sau elefanti agatati de luna.
fericirea miroase a mar, a rodie si a caise. ii place sa calce numai in balti si sa stea cat mai mult in ploaie. sa se opreasca in fata vitrinelor cu jucarii, animalute si flori. poarta camasi de noapte matasoase, te priveste in ochi si iti spune mereu adevarul. ii plac saxofoanele, trompetele si tobele. fericirea bea cafea in cesti de ceai japoneze. poarta salopete si pantaloni de clovn, in dungi, cu zebre in loc de buzunare.
fericirea are buzele rosii si parul cret. poarta tot timpul cu ea un evantai cu geishe si o brosa in forma de inima, care bate odata cu vantul. fericirea imbratiseaza burti de gravide si le spune copiilor de gradinita povesti, inainte de culcare. fericirea lipeste stickere cu ursi polari pe cutiile electrice. fericirea lasa buburuze pe scaunele din autobuz.
fericirea se da in scranciobe cu pustiul de mai jos. ”